Ioan Andone (60 de ani) susține că i-a prezentat fondului de investiții spaniol, condus de Herminio Menendez, care vrea să o cumpere pe Dinamo, ce înseamnă clubul din „Ștefan cel Mare”, însă Ionuț Negoiță a anunțat deja că nu a ajuns la un consens cu ibericii. Dacă spaniolii ar fi achiziționat Dinamo, atunci Andone ar fi devenit președintele formației roș-albe.
„Nu pot să comentez nimic. Cunosc oamenii, m-au căutat și m-au întrebat, dar mai mult nu. I-am pus în legătură cu cei de la Dinamo. Dacă se vor înțelege, pot să spun mai multe. Sunt niște negocieri. Dacă unii cred că e prea puțin sau prea mult, e părerea lor. Nu mă interesează. O să vedem câți bani vor, cum vor.
Spaniolilor le-am explicat ce e Dinamo. Iar asta e o chestie mai veche, din februarie. Oamenii nu au călcat prin București, nu au văzut Săftica. Cumpără ceva sau investesc o grămadă de bani, și sunt câteva milioane numai pentru datorii, cât or fi alea, și bugetul petru anul viitor, fără să vadă. Le-am povestit cum arată Săftica, ce e Dinamo, că nu are stadion încă. E greu acum de vorbit. Ei nu au văzut, nu au fost la un meci. Doar au văzut imagini, din ce le-am trimis eu.
Sunt niște negocieri pe care nu le port eu. E oferta făcută după actele date de Dinamo. La negocieri te joci. Eu nu sunt implicat. Eu îi cunosc pe spanioli și și-ar dori foarte mult ca eu să fiu președinte, să lucrez cu Herminio Menendez, pe care-l cunosc foarte bine. Fiecare oferă ce crede că poate. Important e că vor Dinamo”, a declarat Ioan Andone, pentru GSP.
Vezi și: Ofertă serioasă sau încercare de țeapă? Impresarul Toni Curea i-a adus pe spaniolii care spun că vor să ia Dinamo. Ioan Andone a garantat afacerea! | EXCLUSIV
Ionuț Negoiță a cofirmat negocierile cu fondul de investiții spaniol, însă susține că a refuzat categoric oferta: „Celor din Spania le-am livrat toate informațiile, dar au venit cu o cretinătate. Ei vor ca toate datoriile să fie plătite la zi, vor nu stiu ce… Cred că voiau și bani. Cred că băieții băteau câmpii. Tocmai de asta nu avem ce să discutăm. Am zis că renunț la club pentru un leu, dar restul trebuie să și le asume. Asta e viața!
Nu știu ce au băieții în cap, dacă au ceva. Probabil s-au gândit să facă vreo glumă mai puțin inspirată! Mi s-au părut că nu sunt realiști. Bă băieți, nu ați înțeles că nu mai bag un leu?! D-asta renunț la club pentru un leu! Cine vine trebuie să își asume! Păi dacă aduc toate datoriile la zi și tot ce vreți, nu vreți să vă dau și bani?! Să vă și premiez?! Ce mai vreți?! Am muncit degeaba și cu ăștia”, a declarat Ionuț Negoiță.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER